Alina Bușila

Dragomani și dragomănie în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și Republica Moldova

Istoricul canadian în domeniul traducerii, Louis G. Kelly, a afirmat că ”Civilizația Europei de vest există datorită traducătorilor”.¹  Dacă raportăm această idee la realitatea din Republica Moldova, citatul ar suna ”Cultura moldovenească există datorită traducătorilor români”. Este o realitate tristă care se simte și astăzi, după 25 de ani de libertate și emancipare culturală. Se pare că bacteriile trecutului sovietic au pătruns atât de adânc în mentalul intelectualității, încât nici astăzi nu există curaj, interes, provocare pentru o activitate de traducere. Nu pot nega că în RSSM nu a existat activitate de traducere, însă aceasta s-a dezvoltat defectuos și contrar conceptului de traducere. De exemplu, în 1938, când în Basarabia încă se editau cărţi în grafia latină, 26 de angajaţi ai Editurii de stat din Tiraspol au fost împuşcaţi pentru o „traducere neadecvată” a Constituţiei, care ar fi conţinut expresii ”neînţelese” [n.a. – româneşti] pentru moldovenii din Harkov. Utilizarea expresiilor româneşti era catalogată, de regulă, ca „invenţie de cuvinte”, de aceea, s-a încurajat schimonosirea limbii. De exemplu, în „Odiseea” tradusă de Vladimir Belistov, se spune că ostaşii troieni, aflându-se pe mare, mâncau seliodkă (cuvîntul ”seliodkă” este o transliterare a cuvântului de origine slavă селедка, care semnifică hering sărat). Trebuie de mai menționat, că în acea perioadă se practicau 2 metode de traducere: prin intermediul limbii ruse și prin ”tălmăciri” în română (avîndu-se în vedere plagierea sau consultarea lucrărilor). Traducătorii care erau de cealaltă parte a baricadei, erau concediați din funcții și învinuiți de „românizarea” limbii. Aceste tactici au continuat până la adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova. Însă, nici astăzi, profesia traducătorului nu și-a recâștigat prestigiul. În 2008, activitatea de traducere din Republica Moldova a fost fundamentată legal. Astfel, Ministerul Justiţiei a adoptat la data de 11.12.2008, Legea nr. 264 privind autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor antrenaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, de organele procuraturii, organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, de notari, avocaţi şi de executorii judecătoreşti (Monitorul Oficial nr. 57-58, 20.03.2009). Această lege stabileşte pentru prima dată principiile activităţii de traducere, care sunt: a) independenţă; b) imparţialitate; c) onestitate şi obiectivitate; d) competenţă profesională şi conştiinciozitate; e) confidenţialitate şi comportament profesional; f) respectarea standardelor profesionale. Această lege reglementează clar distincţia dintre traducător şi interpret. S-ar părea că au fost create toate condițiile pentru dezvoltarea unei industrii de traduceri puternice în Republica Moldova, însă realitatea este alta. Traduceri literare practic nu există în Republica Moldova. Unicul traducător activ de literatură este Emilian Galaicu-Păun. Pe de altă parte, Ministerul Justiției organizează examene pentru traducători doar în domeniul juridic, care după ce-și primesc autorizația fac traduceri în domeniul medical, tehnic sau economic. Această abordare reduce la absurd orice efort de consolidare a profesiei traducătorului în Republica Moldova. Rămâne să așteptăm acel impuls al providenței, care va schimba starea lucrurilor.