Valy-Geta Ceia

Un traducător român pentru secolul al XX-lea: G. I. Tohăneanu

Dacă în ultima vreme a ajuns să fie îndeobște recunoscută complexitatea muncii traducătorului, atunci variata operă științifică a traducătorului G. I. Tohăneanu (1925-2008) se adaugă acestui efort de recunoaștere. Întreaga sa operă scoate în lumină tocmai articulațiile fundamentale ale traducerii valoroase, nu printr-o operă teoretică, de conceptualizare a procesului, ci prin însăși forța portantă a artei sale traductive.

Cu capacitatea pe care doar marile spirite o au de a se îndepărta de sine spre a-și scruta propria existență și existența largo sensu, scriitorul – cunoscător fin al elinei, latinei, germanei, francezei – își răspica astfel truda de ani: „Eu toată viața am învățat să vorbesc românește.” Într-adevăr, Surugiu la cuvinte o viață întreagă, profesorul ne-a înfățișat cu un stil unic Viața lumii cuvintelor, dar, îndeosebi, a știut să ne poarte Dincolo de cuvânt. Astfel, Studii[le] de stilistică eminesciană ori sadoveniană, ca și Comentarii[le] la Țiganiada sau pe marginea operei lui Creangă au forța de a ne destăinui cu asupra de măsură Neajungerea limbii. În contrapondere, Dicționar[ul] de imagini pierdute, titlu extraordinar, întemeiat pe un paradox, ne încredințează că, dimpotrivă, imaginile sunt sub ochii noștri, așteaptă doar să le vedem. În viziunea sa lumea cărții devine lumea vieții, iar viața noastră se reflectă în cărți, veritabile nestemate în care rigoarea științifică este ferm îmbrățișată de sensibilitatea anevoie de stăvilit a gânditorului. Prin toate aceste elemente, schițate fugar, scriitorul a adăugat calități perene și inconfundabile stilisticii și lexicologiei. Deopotrivă și în chip deosebit, toate acestea au conturat traseul ferm pe care s-a edificat o altă ipostază a lui G. I. Tohăneanu, cea de traducător. Traducerea Saturnaliilor lui Macrobius și, după zeci de ani de pritocire, a copleșitoarei integrale vergiliene au devenit mărturii vii ale unui mod coerent și unitar de înțelegere a vieții, în multitudinea planurilor sale. Distins cu Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române, cu Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor din România, G. I. Tohăneanu întruchipează figura exemplară a creatorului.

Lucrarea mea urmărește instanțele procesului de traducere, așa cum se reflectă ele în opera lui G. I. Tohăneanu, și modul în care traducătorul izbutește să dea viață lumii autorului pe care îl oferă altui spațiu lingvistic. Dincolo de orice ambiție teoretică, autorul găsește covârșitor, până la un punct, efortul de a păstra în procesul traductiv toate elementele identității și originanității textului transpus. Tocmai de aceea, a traduce un text literar, și, cu deosebire, poetic, va însemna păstrarea pentru sine a primei versiuni, care doar prin pritocire și reveniri devine în timp un text aflat în proximitatea ideatică și stilistică a originalului. Voi recurge pentru demersul la traducerea creațiilor vergiliene – Eneida, Georgicele și Bucolice. De asemenea, tocmai spre a profila chipul emblematic al unui veritabil traducător, voi realiza o succintă privire comparativă între calitatea traducătorului la începuturile sale (Saturnaliile, 1961) și în perioada de dezvoltare maximă, când, mult mai târziu, ne oferă integrala vergiliană (Eneida, 1994; Georgice-Bucolice, 1995), întrucât o atare perspectivă ne oferă și elementele care să configureze instanțele teoretice ale unei buni traduceri, în viziunea lui G. I. Tohăneanu.