Maţa Țaran Andreici

Universitatea de Vest din Timişoara

Medalion: Voislava Stoianovici – “farmecul și amarul traducerii”

În lucrare, ne propunem să evidențiem importanța traducerilor din limba sârbă în limba română, având în centrul atenției activitatea impresionantă de traducător a Voislavei Stoianovici, apreciată ca un traducător de excepție din literatura sârbă în limba română.

Demersul nostru are scopul de a sublinia ponderea și impactul pe care îl au traducerile în formarea și culturalizarea popoarelor, cu privire specială la limba sârbă ca limbă a unei însemnate literaturi, prin intermediul unei schițe de portret al traducătorului amintit; un alt obiectiv ar fi acela de a păstra în memoria colectivă și în istoria traducerii, numele acestui traducător deplin cu o activitate copleșitoare prin vastitate și diversitate.

            Cadru didactic universitar, traducător de excepție din literatura sârbă în cea română, apreciat critic și istoric literar, profesoara Voislava Stoianovici și-a închinat viața activității didactice, de cercetare și de traducere.

            Născută la 18 aprilie 1934 la Belobreșca, județul Caraș-Severin, Voislava Stoianovici a urmat Liceul Pedagogic Sârb din Timișoara, apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din București. La Catedra de limbi slave a aceleiași Facultăți, unde își începe activitatea ca asistent, susține, în 1972, teza de doctorat Romanul iugoslav contemporan. Excelentă cunoscătoare a literaturii sârbe, a fost titulara cursului de literatură, publicând cursul Istoria literaturii iugoslave. Epoca romantismului sârb (Centrul de multiplicare al Universității București, 1973), dar și manuale școlare (în colaborare). De asemenea, este coautoare a Dicționarului poliglot de termeni lingvistici (Tipografia Universității din București, 1978).

            Activitatea profesională a Voislavei Stoianovici se împletește cu aceea de cercetare științifică, cristalizată în peste cincizeci de articole și studii prezentate la manifestări științifice naționale și internaționale, care s-au bucurat de aprecierea unanimă a specialiștilor.

            Impesionează și activitatea Voislavei Stoianovici în domeniul teoriei și practicii traducerii. În lucrările de teoria traducerii, Voislava Stoianovici face observații pertinente asupra greutăților pe care traducătorii trebuie să le depășească în redarea conotațiillor unei anumite limbi: elemente ale expresiilor colocviale întâlnite în proza artistică; modul de exprimare a coloritului național și local în operă; caracteristicile stilului unui scriitor.      Autoarea atrage atenția asupra dificultăților întâlnite în traducerea frazeologismelor, care provin din sintagme metaforice des întrebuințate și care au devenit inseparabile. În traducerea frazeologismelor provenite din metafore se recomandă găsirea în limba-țintă a unor unități frazeologice echivalente corespunzătoare, chiar dacă ele oferă o altă imagine a realității: srb. srce sišlo u pete – rom. inimă cât un purice (Stojanović, 2009: 140).

            Scopul traducerii îl reprezintă reproducerea nu doar a textului original, ci și a sensului și stilului său. Deseori, unor cuvinte le corespund grupuri de cuvinte, sintagme, astfel încât comunicarea se realizează nu numai prin cuvinte, ci și prin constucții sintactice.

            Interesante și originale sunt și observațiile traducătoarei cu privire la traducerea turcismelor din limba sârbă în limba română, cu deosebire a acelora care nu au fost împrumutate și în limba română: srb. daidža – rom. alai, conac (Ibid.: 154), srb. džezva– rom. ibric (Ibid.: 155).

            Traducătorul trebuie să rezolve numeroase probleme lingvistice (de ordin gramatical, lexical, stilistic), dar și extralingvistice (culturale, istorice, mentalitatea poporului, tradiții), a căror complexitate este determinată și de structura diferită a celor două limbi (slavă și romanică).

            Toate aceste idei  își găsesc întruparea în prodigioasa activitate traductivă a profesoarei. Această activitate însumează treizeci de nuvele, povestiri, drame: Ivo  Andrić, Potecile, Byron la Sintra, Podurile (“Contemporanul”, 1983); Srba Ignjatović, Viziunea sferică și dramatismul existenței în poezia lui Nichita Stănescu (“Contemporanul”, 1984); Ivan Cankar, Păcatul în Valea San Florian (Teatrul din Timișoara, 1981) și paisprezece romane: Ivo  Andrić, Povestea cu elefantul vizirului (ELU, 1966); Vladan Desnica, Primăverile lui Ivan Galeb (Univers, 1972); Milivoj Matošec, Pe urmele jurnalului de bord (Editura Tineretului, 1965); Ranko Marinković, Mîinile și alte povestiri (ELU, 1968); Mihajlo Lalić, Nunta (ELU, 1967); Sveta Lukić, Flori de apă (Univers, 1988);  Borislav Pekić, Pelerinajul lui Arsenie Njegovan Univers, 1985);  Meša Selimović, Dervișul și Moartea (Univers/Leda, 1971/2009) etc.

Marii traducători au fost şi mari cunoscători ai culturii şi limbii de origine, ai culturii şi limbii ţintă. Prin apartenența sa la etnia sârbă, Voislava Stoianovici a fost un cunoscător al sensibilității și mentalității sârbe, având acces, astfel, la literatura și cultura sârbă. Studiind lucrările Domniei sale, am înţeles câteva lucruri fundamentale şi, în primul rând, faptul că traducerea este vocație, talent şi creaţie: „aceste traduceri demonstrează cât de complexă și de subtilă este activitatea de transpunere a literaturii artistice, unde nu sunt suficiente numai anumite cunoștințe (cunoașterea bună atât a limbii-sursă, cât și a limbii-țintă) ... în final, toate aceste condiții nu sunt suficiente, dacă traducătorul nu este înzestrat cu ceva greu de definit, căruia de cele mai multe ori i se spune vocație sau talent, fără de care nu există creație și nici creator adevărat. Iar traducerea, dacă nu e creație, atunci e mai bine să nici nu fie, pentru că nimănui nu îi este de folos” (Ibid.:156).

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

Dicționarul cronologic al romanului tradus în România de la origini până la 1989, Editura Academiei Române, 2005.

Lungu-Badea, Georgiana. Mic dicţionar de termeni utilizaţi în teoria, practica şi didactica traducerii, ed. a III-a, Timişoara: EUV, 2012.

Nedelcu, Octavia. «Literatura sârbă». Constantin, Geambașu. Bibliografia traducerilor din literaturile slave (1945-2011). Bucureşti: Editura Universității din București, 2011, p. 77-89.

Nedelcu, Octavia. «Cântecul de lebădă după 20 de ani ... Voislava Stoianovici», Додири и прожимања/Contacte şi interferenţe. Timişoara, 2009, 273 p., ediţie îngrijită de Stevan Bugarski în „Romanoslavica”, vol. XLVI, nr. 2, Editura Universității din București, 2010, p. 253.

Stojanović, Vojislava. Dodiri i prožimanja/Contacte şi interferenţe. Ediţie îngrijită de Stevan Bugarski.Timișoara: Uniunea Sârbilor din  România, 2009.

Țaran Andreici, Mața. Introducere în teoria și practica traducerii, aplicată la studiul comparativ al limbilor sârbă și română. Timișoara: Editura de Vest, 2014.

Țaran Andreici, Mața. On the evolution of translations from Serbian into Romanian în „Translationes”, No. 7, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2015, pp. 60-69.

 

 

Corpus

 

Andrić, Ivo. Povestea cu elefantul vizirului. În românește de Gellu Naum și Voislava Stoianovici. Prefață de Voislava Stoianovici. București: ELU, 1966.

Desnica, Vladan. Primăverile lui Ivan Galeb (Jocurile primăverii și ale morții). În românește de Mircea Spiridoneanu și Voislava Stoianovici. București: Editura Univers, 1972.

Hristić, Jovan. Formele literaturii moderne. În românește de Voislava Stoianovici. București: Editura Univers, 1973.

Matošec, Milivoj. Pe urmele jurnalului de bord. În românește de D. Manu și Voislava Stoianovici. București: Editura Tineretului, 1965.

Marinković, Ranko. Mîinile și alte povestiri. În românește de Remus Luca și Voislava Stoianovici. București: ELU, 1968.

Lalić, Mihajlo, Nunta. Traducători Marcel Gafton și Voislava Stoianovici. București: ELU, 1967.

Lukić, Sveta. Flori de apă. Traducere și note de Octavia Nedelcu și Voislava Stoianovici. Cuvânt înainte de Voislava Stoianovici. București: Editura Univers, 1988.

Pekić, Borislav. Pelerinajul lui Arsenie Njegovan. Traducere și cuvânt înainte de Voislava Stoianovici. București: Editura Univers, 1985.

Selimović, Meša. Dervișul și Moartea. În românește Voislava Stoianovici. București: Editura Univers, 1971.